Norvegia este piața cel mai adesea gestionată greșit de exportatorii care presupun că Europa este o singură procedură. Nu este membră a UE, agricultura se află în afara acordului său SEE, și deși regulile sale de siguranță alimentară sunt în practică aliniate cu cele ale UE — ceea ce face standardele tehnice liniștitor de familiare — traseul vamal și de înregistrare este cu adevărat separat. Tratarea unui transport către Norvegia ca un transport UE cu o adresă diferită este cel mai frecvent mod de a pierde câteva săptămâni.
Traseul de înregistrare
Importurile comerciale de alimente în Norvegia sunt notificate și înregistrate la Mattilsynet, Autoritatea Norvegiană pentru Siguranța Alimentelor. Acesta este centrul de greutate procedural, și acolo se află propriile obligații ale importatorului norvegian. Pentru furnizor, consecința practică este că pachetul de documentație trebuie să servească o depunere norvegiană, nu una UE — aceleași dovezi subiacente în majoritatea cazurilor, dar cu o destinație diferită pentru ele. Deoarece standardele de siguranță în sine sunt aliniate cu UE, un furnizor care lucrează deja după disciplina documentară europeană nu pornește de la zero; doar se redirecționează.
Unde sunt tarifele, și unde nu sunt
Protecția la import a Norvegiei urmează o logică clară: este ridicată pentru ceea ce țara produce ea însăși, și scăzută sau absentă pentru ceea ce nu produce. Carnea, lactatele și cerealele sunt puternic protejate. Fructele uscate, nucile, ceaiul și condimentele — niciunul dintre acestea nefiind cultivat de Norvegia — se confruntă cu taxe scăzute sau zero, motiv pentru care aceste categorii domină lista realistă de import pentru un furnizor turc. Alimentele procesate precum produsele de cofetărie pot purta taxe moderate, astfel încât rata trebuie verificată produs cu produs, nu dedusă din categorie. Turcia furnizează deja Norvegiei măsline, ulei de măsline, fructe uscate, leguminoase și condimente, așa că este un traseu comercial funcțional, nu unul teoretic.