Un fișier de design gata de tipar și un ambalaj finit, bine tăiat nu sunt același lucru, iar golul dintre ele este locul unde apar majoritatea retipăririlor de ambalaje. Un logo care arăta clar pe ecran se înmoaie odată mărit pe o etichetă de hârtie; o culoare de fundal care s-a oprit exact la linia de tăiere lasă o margine albă subțire după tăiere; o culoare de marcă construită în CMYK deviază ușor de la ultimul tiraj. Niciuna dintre acestea nu este o problemă de design — este o problemă de pregătire a fișierului, și este complet evitabilă odată ce elementele de bază ale marginii de tăiere, șabloanelor de decupare și specificațiilor de tipar sunt tratate ca parte a procesului de design, mai degrabă decât ca o idee ulterioară la tipografie.
Începeți de la șablonul de decupare, nu de la artwork-ul finit
Fiecare ambalaj tipărit — un plic cu sfoară și etichetă, o cutie exterioară, o pungă de fructe uscate — este construit dintr-un șablon de decupare: un șablon tehnic care marchează liniile de tăiere, liniile de pliere și zonele de sigilare specifice acelui format și acelei prese. Proiectarea direct la un dreptunghi de dimensiune finală sare peste toate acestea, iar rezultatul este un artwork care arată corect pe ecran dar nu ține cont de unde se pliază sau se sigilează efectiv ambalajul. Solicitarea șablonului real de decupare de la ambalator sau tipografie înainte de a deschide un fișier de design este singurul pas care previne cea mai mare parte a muncii refăcute ulterior.
Marginea de tăiere există pentru că tăierea nu este niciodată perfect precisă
Marginea de tăiere este micul spațiu suplimentar de culoare sau imagine care se extinde dincolo de linia de tăiere, și există pentru că niciun proces de tăiere, oricât de bine calibrat, nu ajunge exact în același loc la fiecare unitate a unui tiraj. Orice fundal, model sau fotografie care ajunge la marginea ambalajului trebuie să se extindă în această zonă de margine; orice se oprește exact la linia de tăiere riscă o dungă vizibilă netipărită în momentul în care tăierea se deplasează chiar și ușor. Măsura exactă a marginii depinde de substrat și de echipamentul propriu al tipografiei, ceea ce este încă un motiv pentru care șablonul de decupare ar trebui să provină de la tipografie, mai degrabă decât dintr-o presupunere preluată de la o altă lucrare.
Marginile de siguranță contează mai mult la formatele mici
O etichetă de pliculeț de ceai sau un plic au o suprafață imprimabilă foarte mică în comparație cu o cutie exterioară, așa că aceeași mică variație de tăiere sau pliere pe care o cutie o absoarbe cu ușurință poate împinge textul direct într-o linie de sigilare sau o margine de tăiere pe un ambalaj mai mic. Păstrarea numelor de produse, a codurilor de bare și a oricărui text obligatoriu într-o margine de siguranță corespunzătoare — trasă înapoi de la fiecare linie de tăiere și pliere, nu doar de la marginea exterioară — este ceea ce păstrează un ambalaj mic lizibil după producție, nu doar pe ecran. Aici se reflectă și deciziile de gramaj și format asupra artwork-ului: o pungă dimensionată pentru aproximativ 1,5 până la 3 grame de amestec, de exemplu, are o zonă imprimabilă cu adevărat strâmtă, iar marginea de siguranță trebuie respectată în consecință.
